Pe stomacul gol

Pe stomacul gol
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce au primit în sfârșit banii de la Consiliul Local Cluj-Napoca, jucătorii lui „U” mai au o problemă. Rezultatele proaste l-au determinat pe Mihali să le blocheze salariile până luni.

Înfrângerea cu Liberty Salonta l-a enervat la culme pe tehnicianul clujenilor, Gică Mihali, care vrea să le dea o lecție jucătorilor și să le condiționeze acestora primirea salariilor pe ianuarie și februarie de o victorie cu ACU. „Nimeni nu primește niciun ban. Prima dată să câștige cu ACU și abia apoi își văd banii. Este decizia mea”, a declarat Mihali, care s-a gândit și cum să-i motiveze pe jucători. „Înaintea jocului o să ies din vestiar și o să-i las singuri. Poate au ceva să-și spună între ei”, a spus Gică Mihali.

Jucătorii își recunosc vina, dar nu par să agreeze ideea antrenorului. „Jocul nostru ne-a dus acolo unde suntem. Nu știu ce măsuri se vor lua, dar cred că odată și odată tot trebuie să ne plătească pentru că avem contracte”, a declarat căpitanul Bogdan Ungurușan (foto).

Mijlocașul Rareș Soporan îi amintește lui Mihali că el și colegii lui sunt neplătiți de la începutul anului și că lipsa banilor îi afectează. „Îi dau dreptate când spune că este vital să învingem. Cum am așteptat până acum banii, mai așteptăm două zile, dar trebuie să ne înțeleagă și pe noi. Ne descurcăm doar cu bani luați împrumut”, a declarat Soporan.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×